vorbitori

Paul Markovits

Paul Markovits Co-founder at Time 2 Talk

Paul Markovits are peste 16 ani de experienţă în marketing strategic pe scena internaţională, cu o puternica experienţă în Europa Centrală şi de Est. A absolvit Universitatea Politehnica, Bucureşti, iar trecutul său academic include şi un master în Marketing International la California State University –Chico.

Şi-a început cariera în Bucureşti, în marketing politic si a continuat în sectorul FMCG, unde a lucrat mai bine de 10 ani (1997-2007) pentru Procter & Gamble în numeroase categorii şi locaţii, cum ar fi: Bucureşti, Istambul, Tel Aviv, Moscova, Bruxelles şi Budapesta, acoperind toată Europa Centrala şi de Est şi părti din Orientul Mijlociu. Sarcinile lui erau atat pe brand management cât şi cercetare de marketing. Nici domeniul vanzarilor nu ii este strain lui Paul, acesta lucrand o perioada in industria high tech in California.Pâna în Noiembrie 2008 Paul a fost Senior Brand&Marketing Communications la una din cele mai tinere, puternice şi dinamice branduri din România – Vodafone.


Douglas Kaufman

Douglas Kaufman Head of Strategy Cocoon Group

Originar din Boston, Massachusetts, Douglas locuieste in Praga de 15 ani. De-a lungul carierei, a lucrat in business management, productie de film, internet marketing, B2B advertising, design graphic, inainte de a intra in industria strategiilor de brand.

Ca strateg de brand, Douglas si-a folosit experienta si cunostintele pentru a conduce departamentul de strategie al Cocoon International, care se mandreste cu o abordare si o perpectiva noua in ceea ce priveste nevoile de branding ale clientilor. Printre acestia se numara companii precum Coca-Cola, P&G, Philip Morris, Nestle, Unilever, Hilton Hotels.

Domeniul de cercetare e lui Douglas include solutii inovative, managementul portofoliilor si modernizarea imaginii brandurilor.


Ada Roseti

Ada Roseti Channel Manager Romania, Discovery Networks Europa Centrala

Ada s-a alăturat echipei Discovery Networks Europa Centrală în poziţia de Channel Manager pentru România în ianuarie 2008. Ea este responsabilă cu activităţile de programare, marketing şi prezentare on-air pentru posturile din portofoliul Discovery, conducând totodată echipa de canal din România.

Înainte de a se alătura echipei Discovery, a fost Director de Achiziţii, Vânzări, Subtitrare şi Programare la Televiziunea Română. De asemenea, a lucrat în cadrul National TV şi Prima TV. Cariera Adei în industria media a început din poziţia de prezentator radio la postul Pro FM.

Ada este si un respectat critic de film, contribuind de-a lungul timpului la realizarea mai multor programe radio şi TV despre industria cinematografică. În mod regulat, este invitată în calitate de expert la numeroase evenimente importante de film din România. În plus, Ada a predat cursuri de subtitrare si editare pentru radio si televiziune la Universitatea din Bucureşti.

Ada a absolvit Facultatea de Chimie din cadrul Universităţii Bucureşti şi deţine un Master în chimie anorganică.


Andreea Ionescu

Andreea Ionescu Director Retail Marketing, Sensiblu

In debutul carierei sale de inginer chimist Andreea a trebuit chiar sa-si "construiasca" singura propriul sau loc de munca, fiind repartizata obligatoriu inainte de 1989. Revolutia din Romania din 1989 a eliberat-o si i-a deschis orizonturile carierei. A trecut de la fabrica de vopseluri chimice la design in industria chimica, la industria farmaceutica si apoi in presa ca si editor, manager editorial pentru diferite publicatii.

Urmatorul salt a dus-o catre practica de consultanta; ea spune ca in anii petrecuti alaturi de Carana Corporation si de o firma americana de management si consultanta, a invatat cel mai mult. Dupa ce si-a descoperit dragostea pentru management-ul pragmatic de peste Atlantic, Andreea a detinut diferite pozitii de Senior in Connex, liderul operator de telefonie mobila din Romania care mai tarziu a fost preluat de Vodafone. Si-a pus bazele practicii de consultanta si a lucrat in paralel pentru mari lanturi de retail precum Metro iar in prezent pentru grupul lider de retail si distributie farma din Romania, ADPharma unde ocupa pozitia de Marketing and Retail Manager

Cauta in continuare proiectul perfect, clientul perfect, delegarea perfecta, avand convingerea ca mereu este loc de mai bine.


Afrodita Blasius

Afrodita Blasius Managing Partner, Bridge Communication

Afrodita Blasius si-a inceput cariera profesionala intr-o mica agentie de publicitate, care a devenit rapid una dintre cele mai mari agentii din Romania: McCann-Erickson. Cei 5 ani petrecuti in echipa McCann au insemnat o evolutie profesionala sustinuta, in tot acest timp Afrodita a dezvoltat si implementat campanii complexe de comunicare si dezvoltare de brand pentru un portofoliu larg de clienti (Nestlé, Coca-Cola, Gilette, L’Oreal, Reckitt Benckiser).

Urmatoarea companie – Nestle Romania - a adus o noua provocare in cariera ei, largindu-i spectrul experientei profesionale. Teoriei si practicii din publicitate li s-au adaugat cunostintele si experienta practica de 5 ani in marketing, intarindu-i astfel capacitătile de management si strategie. A condus si dezvoltat afacerea de bauturi a companiei Nestlé in Romania, acoperind mai multe segmente (retail, alimentatie publica si sisteme de franciza). Experienta si cunostintele de marketing au fost completate de experienta internationala, Afrodita lucrand in publicitate in Canada pentru doua companii multinationale.

Din 2004 este Managing Partner al agentiei de publicitate Bridge Communication, o agentie de publicitate specializata in strategie de brand si de comunicare. in ultimii 3 ani a sustinut traininguri si prezentari de marketing in cadrul multor seminarii si evenimente ale industriei, precum si in fata studentilor.


Brand Activity - Stii sa fii alaturi de brandul tau ... la bine si la rau?